Ganduri scrise despre oameni si finante

Criza financiara si tarile in tranzitie

Criza financiara din 2008- 2009 isi are radacinile in America, avand la baza trei cauze majore: asumarea excesiva de riscuri de catre bancherii in goana nebuna dupa profituri, esecurile autoritatilor de reglementare americane (Fed) si reactiile ezitante ale administratiei americane. Majoritatea tarilor au intrat in recesiune de la cele mai dezvoltate pana la cele emergente. Modul in care tarile lumii au fost afectate a fost diferit, un impact important criza avandu-l asupra tarilor in tranzitie/emergente.

Tarile emergente din Asia si America Latina au simtit socul pentru un timp limitat, si si-au revenit imediat ce comertul international s-a relansat. In mod neasteptat, in Europa criza a fost resimtita mult mai dur in tarile in tranzitie din zona Europei Centrale, de Est si de Sud-Est (CESEE), iar recuperarea a fost grea (doar Polonia nu a intrat in recesiune). Aceste tari se aflau in diferite stadii de negociere pentru aderare sau de integrare in Uniunea Europeana si beneficiau de un model de crestere ancorat in integrarea in UE. Spre deosebire de tarile emergente din Asia si America Latina, tarile CESEE au obtinut integrarea institutionala, politica, financiara si comerciala cu tarile UE, mobilitatea fortei de munca. In mod paradoxal, desi aceste tari au mers pe cai batatorite, integrarea comerciala si financiara s-au dovedit a fi calcaiul lui Ahile pe perioada crizei.

Caracteristic tarilor CESEE in perioada anterioara crizei erau volumele mari de intrari nete de capital, comertul catre tarile comunitare (detinand o pondere importanta din PIB), si sisteme bancare dominate de catre subsidiarele bancilor din tarile dezvoltate UE. Cresterea creditului a fost un principal motor de crestere in tarile CESEE dar si un factor cheie al vulnerabilitatii lor. Boomul creditului domestic a fost finantat din imprumuturi externe de la bancile mama si mult prea putin din economiile atrase local.

Modelele de crestere al tarilor CESEE prezinta diferente, o parte din tari (tarile emergente din centru Europei) au construit un sector al productiei puternic, au dezvoltat infrastructura si comertul, inregistrand deficite comerciale mici cu trend de imbunatatire reflectand industrializarea dupa caderea regimurilor comuniste (stabilitate macroeconomica in perioada pre-criza). Alte tari (grupul tarilor din Balcani si tarilor Baltice) dimpotriva au devenit foarte vulnerabile in perioada dinainte de criza, in particular au experimentat uriase boom-uri ale pietelor creditului, imobiliarelor si consumului si astfel deficite inalte de cont curent si niveluri ridicate ale debitelor externe. Cresterea lor economica a fost in mare masura alimentata de boomuri nesustenabile (consum, credit, imobiliare). Acest grup are ca o caracteristica comuna o distributie defectuoasa a resurselor statului.

In momentul in care criza a izbucnit, canalul cel mai vulnerabil a fost cel provenit din integrarea financiara, un impact serios resimtindu-se si din zona integrarii comerciale. Cand criza a lovit, primele care au avut de suferit au fost bancile din Vest fortate sa adune lichiditati pentru a acoperi pierderile din activele neperformante (investitiile in activele toxice din SUA, etc.) si pt a-si construi rezerve. Acest fapt a condus la intreruperea ba chiar la inversarea fluxurilor de capital in tarile emergente (din bancile din zona). Aceasta situatia a fost acompaniata de iesirea altelor categorii de capital pentru ca investitorii financiari au devenit mult mai sensibili la risc si au decis sa-si reduca expunerile in tarile CESEE. Impactul crizei a fost exacerbat de declinul exporturilor (integrarea comerciala) si al investitiilor, conducand la incertitudine in potentialul viitor de crestere. Pe masura ce criza s-a derulat, lipsa surselor de finantare a fost inlocuita de lipsa cererii de credit datorata incertitudinii si pesimismului pentru potentialul viitor de crestere.

Ajustarile necesare pentru a remedia dezechilibrele inregistrate in perioadele anterioare crizei au trebuit facute in perioada crizei, de aceea a fost mult mai dureros in tarile din Balcani si cele Baltice. Criza a evidentiat clar si problemele modelului de integrare in UE care va trebui reformat, pastrand lucrurile bune si remediind problemele. Stabilizarea in criza s-a facut inlocuind fluxurile de capital anterioare crizei au cu creditele de la FMI sau UE. Prioritatile pentru tarile in tranzitie sunt impulsionarea ofertei de bunuri -sustinerea ramurilor productive, competitive, utilizand adecvat fondurile europene si alte surse de finantare disponibile (Banca Europeana de investitii), pentru a sustine cresterea durabila. Sectoarele bancare (autoritatile de reglementare si bancile) vor trebui sa priveasca creditarea cu un ochi mai responsabil, sa sustina procesele de restructurare i sistemul bancar si cel privat. Politicile fiscale raman o prioritate in sensul determinarii statului la eficientizarea distribuirii resurselor astfel incat sa stimuleze cresterea durabila.

Momentul de cumpana dintre ani e printre rarele clipe de liniste, in care incepi sa iti auzi gandurile. Nu mai zumzaie nimic in jur, nu mai ai termene limita atat de presante, treburile urgente iau distanta, timpul se opreste in loc pentru cateva ore. E momentul introspectiei, nu ne putem opri de a ne evalua pe noi ori anul ce a trecut, sa facem comparatii cu anii anteriori, sa ne cuantificam esecurile si reusitele. Am fi vrut ceva mai mult, dar bine ca a iesit si asa, poate anul viitor va fi mai bine. Cred ca sunt putini oameni care pot spune ca 2010 a fost un an excelent. Suntem cumva usurati ca am scapat cum necum de un an greu si ne uitam ingrijorati la ce va veni.

Cred ca asteptarile pentru 2011 ar trebui sa fie realiste. Negativismul, pesimismul exagerat ori fatalismul nu–si au rostul. Si nici optimismul tamp. Greutatile nu dispar odata cu luminitele artificiilor, va fi inevitabil un an dificil in Romania. Usoara crestere economica prognozata nu se va resimti la nivel individual. Problemele noastre la nivel macroeconomic vor fi tot acolo ca si anul trecut: banii putini in sistem si risipa de bani cu precadere bugetari, sistemul de taxare impovarator, blocajul financiar, infrastructura rutiera precara, lipsa investitiilor, motorul gripat al economiei…
La nivel individual, va trebui in continuare sa gasim solutii pentru a ne imbunatati structura costurilor si a ne creste productivitatea. Va trebui sa facem in continuare eforturi sa gasim parteneri seriosi si viabili, noi piete de desfacere. Va trebui in continuare sa toleram un stat ineficient, care ne acapareaza orice leu facturat inca dinainte sa-l incasam si care ne returneaza banii datorati cu sute de zile intarziere. Va trebui sa utilizam in continuare putinele drumuri modernizate si sa ne bucuram cu amar de fiecare kilometru de autostrada finalizat.

Da, problemele sunt tot aici, stim acest lucru, asa ca ne putem asterne la drum realisti, cu experienta a doi ani de recesiune in care am evitat sau am depasit obstacolele, am amanat ratele, am mers pe sarma numai sa supravietuim, noi si activitatile noastre. Ne-am redus activitatea sau am intrat pe alte piete, am dat gres sau nu in proiectele noastre, am supravietuit sau am inchis partial/total firme si activitati.

Solutia pentru noi si problemele noastre nu va veni niciodata din exterior, nici de la stat, nici de la oamenii din jur. Va veni doar din noi, din capacitatea noastra de a intelege diferenta intre ce ne dorim si de ce avem nevoie cu adevarat, din capacitatea de a intelege mediul inconjurator si de a-i accepta provocarile asa cum sunt, fie ele nefiresti si nedrepte. Uneori va trebui sa intram pe carari nebatatorite, prin ghimpi si maracini, alteori va insemna sa traversam prapastii la inaltimi insurmontabile. Oricum ar fi viitorul, cert e ca ne va forta sa ne schimbam, sa ne adaptam, sa evoluam in primul rand ca oameni. Poate nu e tarziu sa invatam asta, cu parere de rau va spun ca mai avem de invatat la acest capitol. Nu suntem inca deschisi sa acceptam faptul ca nu stim multe despre afacerea pe care unii dintre noi o conducem, ca mai avem multe de invatat, ca tehnologia si noile retete de a invata ne ofera oportunitati, de a ne cimenta fundatia in calitatea noastra de actionari/fondatori sau de antreprenori.
La multi ani!

Suntem certareti. Ne plac procesele sau suntem impinsi in judecati de abuzuri si “tepe”. Recesiunea economica a adancit dramatismul conflictelor si parca fiecare conflict e o lupta pentru supravietuire. Am auzit ca sunt termene date de instante deja pe toamna lui 2011. In stilul asta, copiii notri vor beneficia de dreptatea care ni se va face prin tribunalele romanesti.
Lipsa indemanarii in a planifica, atat datorita deficientelor micilor intreprinzatori cat si a “flexibilitatii” sistemului fiscal, creaza sincope pe care apoi fiecare si le regleaza cum poate astfel incat el sa fie cel mai putin “sifonat”. Asa ca toate aceasta sfarsesc in justitie. Si de aici…Dumnezeu cu mila.
Mica Reforma in justitie se pare ca a scos la lumina o profesie care exista in Romania de ceva ani, iar in restul lumii civilizate de mai multe decenii, profesia de mediator. Putin cunoscuta la noi pana in prezent, medierea pare ca isi gaseste locul ei intre metodele alternative de rezolvare a conflictelor. Desi este o metoda mai “de finete”, sunt curios daca va fi imbratisata la noi. Sunt avantaje care daca vor fi facute cunoscute, vor genera beneficii tuturor. Instantele vor fi degrevate de multele dosare aflate pe rol, partile sunt cele care preiau impreuna responsabilitatea asupra solutionarii conflictului, iar timpul necesar ajungerii la o solutie este in totalitate in responsabilitatea partilor, putand ajunge chiar si la cateva ore, spre deosebire de luni sau chiar ani, in cazul instantelor. Mediatorul este neutru si impartial iar procedura si discutiile sunt si raman confidentiale.
Sunt motive suficiente sa directioneze multe dintre conflictele noi sau chiar din cele existente in afara salilor de tribunal. Succesul acestei posibilitati este doar o chestiune de timp, care tine de educatia noastra, in care mintea limpede prevaleaza asupra sentimentelor negative, distrugatoare.
Nu numai in aceste cazuri, ci in general, incapatanarea de obtine o anumita suma de bani sau un anumit avantaj la care ne simtim indreptatiti face ca discutii si conflicte sa degenereze ajungand in tribunale, iar banii care ni se datorau nu mai au mare valoare, mai ales daca, Doamne fereste, intre timp dam faliment.
Fie in viata privata, fie in situatii de afaceri, adaptabilitatea rezolva multe batai de cap. Doar ca aceasta adaptabilitate presupune controlul orgoliului. Chiar daca suntem un popor viteaz si “mandru de istoria noastra”, sa nu uitam ca suntem totusi o tara mica. Suntem o tara mica, cu oameni care isi fac simtita prezenta in toata Europa intr-un mod amestecat, presarat de neplaceri si generalizari rasiste. In rarele cazuri in care primim bani gratuit (vezi fondurile europene) ne balbaim in a face ceea ce trebuie ca sa-i acceptam. Si va veni si nota de plata, de asta trebuie sa fim siguri. Pana in 2013, avem obligatia sa “peticim” ramurile in care nu suntem competitivi. Dupa realizarea investitiilor cu fonduri europene, dupa expirarea perioadelor de angajament contractual, companiile care vor implementa cu succes aceste investitii, nu vor putea fi impiedicate sa fuzioneze sau sa fie preluate de altele din exterior.
Nu cred ca o culoare politica sau alta pot avea merite deosebite in rezolvarea situatiei actuale prin care trece Romania, pentru ca masurile care trebuie adoptate nu au culoare politica, ci sunt sub imperiul urgentei economice si al optimizarii managementului administratiei publice. Ceea ce ne lipseste e mai degraba o coordonare si coerenta in ceea ce facem (Ce facem? De ce facem? Cu ce scop? Cum facem?) si control permanent in unitati de timp mici al rezultatelor intermediare.
Din pacate, la noi, stanga si dreapta (si aici vorbesc in sens larg, de la doi colegi pana la cele doua mari curente politice) nu stiu una de cealalta si parca apartin unor organisme diferite. Asa ca ce am putea sa ne dorim pentru anul care vine? Sa avem parte macar de bine, daca nu se poate mai bine.

Un scurt respiro

Atunci cand crezi ca s-a terminat sau poate nu, nici tu nu mai stii, voci spun multe, de la plus infinit la minus infinit, toate tipurile de tonuri. Zgomot mult, dezorientare, nimic concret, doar vorbe aruncate de diversi, fiecare avand sau nu propriile sale interese. Apoi liniste….si crezi ca s-a terminat cu raul.
Un moment de liniste, in care si bune si rele se contopesc intr-un stop in care toate incremenesc. Te gandesti ca bine nu are cum sa fie, dar speri sa nu fie mai rau.
Din pacate este greu de crezut. Nu acum, cand lucrurile care trebuiau facute, nu s-au facut. Proverbul “Daca semeni vant, culegi furtuna” pare foarte actual.
Vad ca in ultima vreme oamenii nutresc sperante. Cu o teama disimulata se crede ca poate, cineva ne salveaza in ultima clipa. Cine, cum? Pana si prietenii iti imprumuta bani pana la un punct.
Oare cine mai are bani? Institutional privind lucrurile, lipsa increderii in a credita/finanta activitati impinge lucrurile intr-o spirala negativa, fara intoarcere. Indarjirea de a lua bani cu imprumut de la FMI si institutiile UE scoate din carti alte optiuni. Din pacate, pare ca ne-am calat pe o directie, fara sa avem o anumita flexibilitate diplomatica, o oarecare elasticitate, care sa ne faca bine, ca natie, sa prosperam.
Observ ca tari de forta din zona euro fac eforturi sa mentina deschise canale diplomatice si economice cu toate tarile lumii, lucru care determina evident avantaje economice ulterioare. Diplomatia e un lucru dificil, care necesitati abilitati de elita, dar totusi…..
Polii de atractie ai banilor s-au schimbat mult in ultimii ani, ceea ce parea evident, nu mai este. Tarile cu surplusuri bugetare au inceput de ani de zile sa formeze acele fonduri de investitii suverane, ca o modalitate de a investi in alte tari, sectoare, sau regiuni. Fie ca ne place sau nu, aceasta este una din realitatile momentului. Sume impresionante disponibile de a fi plasate in aproape orice colt al lumii sunt in mainile catorva state. In ordinea descrescatoare a sumelor alocate catre propriile lor fonduri suverane, pe primele zece locuri sunt tari precum Emiratele Arabe Unite, China, Norvegia, Singapore, Rusia, Kuweit, Hong Kong, Libia, Qatar cu o suma totala ce depaseste 2.000 de miliarde de dolari. Sunt aici tari, nu toate, cu care Romania poate incepe sau relua cu titlu de strategie de politica externa relatii diplomatice si economice prin care sa se valorifice inteligent ceea ce avem de oferit ca natie, atat capital uman cat si material, depasind astfel situatia tot mai dificila in care ne aflam. Oare suntem atat de ingamfati incat sa nu ne intereseze cooperarea cu aceste tari? Presa a relatat in ultimele luni contacte cu unele din aceste tari, doar ca, poate ele ar trebui intensificate, la nivel de programe de cooperare bilaterale. Suna cunoscut? Poate, dar accesul pe noi piete tine cu totul de capitalism, nu de comunism.
Nu vreau sa ridic in slavi fondurile suverane si rolul lor mesianic in vremurile de azi, ele ridica anumite probleme prin finantari catre sectoare strategice sau de interes national. Ceea ce vreau sa subliniez este ca, in timp ce este foarte evident ca suntem o tara care nu se poate ridica singura din recesiune, fapt evidentiat de sumele ingrijoratoare, ca procent din produsul intern brut, cu care continuam sa ne imprumutam, fara ca sa fie evidenta, cel putin pentru mine, sursa veniturilor viitoare cu care vor fi platite.
Daca fondurile europene atrase, adica bani oferiti gratis si fara a mai fi rambursati, nu pot fi utilizate in masura in care sunt disponibile, atunci ar trebui sa fim capabili sa generam alte solutii, alte modalitati de a finanta o economie care inclin sa cred ca este grav bolnava, aflata intre doua rele masjore, contractie eocnomica mai accentuata decat acum si inflatie.
Fondurile europene, reprezinta un subiect separat, la ma voi referi intr-un articol viitor, dar daca nu exista preocupare, nimic nu ne poate salva. Daca nu avem grija Romania se poate transforma doar o zona de tranzit, fara capatai, o zona de interes minor la marginea Europei.

Mai exista minuni?

O poveste veche spune ca daca vrei sa-ti spun cum vei fi peste 5 sau 10 ani, ce vei face, sau cum vei face, arata-mi cum iti petreci timpul acum. Cum este distribuit timpul tau? Catre ce activitati este indreptat? Cum iti petreci timpul? Mai inveti ceva? Sau doar te complaci?
Daca e adevarat sau nu la nivelul fiecaruia, tine de experienta noastra personala, dar la nivelul unei organizatii sau al unei tari este expresia simplista a planificarii. Un termen care este urat de multa lume prin prisma utilizarii sale excesive in vremea comunismului romanesc, un termen care din pacate si-a pierdut intelesul. Poate ca lidershipul spontan, bazat pe intuitie isi are meritele lui dar pe termen mediu sau lung nu ofera un tablou usor de inteles si asimilat de catre oameni. Unde suntem si incotro ne indreptam? Daca raspunsul este simplu de formulat si clar in continut, atunci si directia e clara, iar oamenii se angreneaza fara mult efort de convingere in a participa la acest demers.
Recunosc faptul ca ma asteptam sa vad inca de la inceputul anului masuri coerente si decise din partea Guvernului in doua directii care sa resolve atat prezentul cat si viitorul. Grija fata de prezent ar fi trebuit reflectata in masurile care s-au luat pana acum, cu intarziere e drept, dar care s-au luat. Efectele nu ar fi fost poate atat de dramatice daca: ar fi fost luate din timp, cand inca lipsa de lichiditati era doar la inceput, adica la inceputul anului 2010 si daca ar fi fost coordonate cu masurile care sa asigure viitorul, adica grija fata de relansarea productiei si serviciilor, eventual ajutorul de degripare a IMM-urilor in primul rand prin plata datoriilor statului catre mediul privat. Cand statul este primul rau platonic, ce mesaj se poate transmite catre mediul de afaceri?
Cei care ma cunosc stiu ca iubesc aceasta tara. Dar tocmai de aceea, cred ca am dreptul sa spun ca cred ca nu cunoastem bine cine suntem. Ne ridicam in slavi prin cartile de istorie scrise de noi insine, dar cred ca am pierdut contactul cu realitatea. Este adevarat ca am supravietuit intr-un spatiu istoric predispus furtunilor si cam dobandit comportament de supravietuitori, dar asta ne-a adus si comportamente negative. Ne-am invatat sa supravietuim, sa ‘ciupim”, sa inghitim vrute si nevrute.
Lipsa de determinare si coordonare sunt evidente acum cand lunile trec si nu se intampla nimic, in afara concedierilor facute sub prisma fricii de esuare a unui accord cu FMI. E de inteles poate faptul ca trebuie sa reducem consumul, sa suferim concedieri, dar intrebarea ramane: pentru ce? Platim acest prêt, ca sa ce? Ce se va intampla bun in viitor daca platim acest pret? Platim acest pret ca sa nu fie mai rau? Cat trebuie sa platim in plus ca sa fie mai bine?
Se spune, pe buna dreptate, ca infrastructura si exporturile ne pot scoate din situatia dificila, dar cine se ocupa de asta? Cine pune umarul intr-o situatie foarte grea? Unde este indarjirea de iesi cu bine?
S-au facut schimbari in Guvern, se spera catre mai bine. Cum se urmareste obiectivul de a crea acei kilometric de drumuri care pot de de lucru unei tari intregi, cu bani obtinuti de la bugetul Uniunii Europene? Procesul obtinerii acestor bani nu este simplu, dar asa cum tarile care au aderat la Uniunea Europeana au putut, noi nu putem?
In ultimele opt luni de zile de la inceputul acestui an, ne-am cautat directia. Am cautat solutii, modalitati de arezolva situatia. De acum, ar fi trebuit sa stim unde si cum sa actionam. Ar trebui sa o facem. Este ultimul moment al actiunii. De aici, lucrurile se vor precipita mai mult.
Exista dorinta de a impinge lucrurile inainte? Exista vointa de a se face acest lucru? Mai sunt posibile minuni?

Parca nimic nu se mai leaga. In acest moment, cand lucrurile sunt tarzii, parca nimic nu pare sa duca undeva. Am avut sansa sa scapam precum Polonia din aceasta recesiune urata, dar am ratat aceasta sansa. Acum stam la coada si cersim bani pe unde putem. Proprii nostrii conducatori considera ca suntem o tara de mana a doua. Deja oamenii percep din ce in ce mai greu poverile si taierile de salarii si pensii isi arata coltii. Si inca nu a venit iarna……
Afacerile, in schimb, pot avea un alt traseu. Sistemul social si mediul de afaceri pot urma trasee aparent contradictorii, dar care sa ne salveze. In timp ce angajatii bugetari par sa se scufunde, IMM-urile se pot relansa, prin exporturi.
Suntem, din pacate o natie cu nasul pe sus. Credem in continuare, naivi, ca o sa vina cineva sa ne salveze. Nu va veni nimeni. Daca nu producem bunuri de calitate la preturi mai mici, nu avem nici o sansa. Ne complacem inca.
Suntem mioritici, in loc sa fim creativi. Ne gandim parca doar la raul care ne paste, nu cum sa-l evitam. Ne asumam riscuri pe care nici la jocurile de noroc nu le-am accepta, in general riscuri macroeconomice pe care desi nu le putem controla, le acceptam neconditionat.
Se vorbeste despre relocarea societatilor, dar despre relocarea efectiva a productiei de ce nu se vorbeste? De ce, avand experienta de pana acum de tara primitoare de investitori straini, sa nu folosim aceasta experienta in folosul nostru, in alta tara. Se vorbeste tot mai mult despre costuri scazute in Bulgaria, Muntenegru, Republica Moldova. Oare cati oameni de afaceri a explorat in mod direct posibilitatea de a muta afacerile in aceste tari? Nu afacerile in intregimea lor, poate o parte, cea de productie de componente, de ambalaje etc. Nu e simplu, dar altfel…..Societatile mari din aceasta tara au facut pasi in aceasta directie de cel putin 1 an de zile. Suntem parca in tara lui “nu se poate” si inca mai avem o sansa sa iesim din situatia in care ne aflam. Cultura de afaceri, preponderenta afacerilor de familie, da o mare inertie in ceea ce priveste mobilitatea companiilor. Nu avem nici educatia de a ne “misca” in spatiul geografic Balcanic, suntem mandri de lozinca “noi suntem aici de 2.000 de ani”. Nu mai e de actualitate aceasta lozinca, nu mai sunt redute de aparat, profiturile sunt cele care misca lucrurile, iar aceste profituri s-au deznationalizat de multa vreme.
Ne este greu sa digeram o idee, sa dam un verdict daca merita sau nu sa facem un proeict si in ce conditii. Viteza este primordiala si parca nu intelegem lucrurile acestea. Parca nu intelegem regulile jocului. Suntem fortati sa producem valoare adaugata, nu avem alta sansa. In Romania sau in alta parta, nu conteaza, conteaza ca rezultatul sa ajunga in tara, si sa contribuie la dezvoltare tarii.
Care sunt regulile jocului la nivel mondial? Se pare ca inca nimeni nu stie exact. Nu se stie care vor fi noile determinante ale mediului de afaceri. Profitul ramane singura contanta, atata timp cat se produce in cadrul legal. Restul ramane deschis creativitatii antreprenorului, indiferent de nationalitate sau culoarea pielii.
Am mai spus acest lucru, sistemul social/bugetul si mediul de afaceri pot avea traiectorii opuse la anumite momente. Asta nu inseamna ca tara va intra in faliment. Trebuie ca toate eforturile sa se indrepte catre urnirea si impingerea inainte a sectorului privat, este singurul producator de valoarea adaugata care isi face datoria.
Masurile concrete nu tin de culoarea politica, politica economica in aceasta perioada trebuie sa aiba doar culoarea manualului de economie.
Parca nu reusim sa ne trezim, parca roata sistemului functioneaza in continuarea dupa propriile legi. Intr-un fel sau altul, mediul de afaceri isi va realiza rolul, in tara sau in strainatate. Ce ne dorim oare? Sa fim o gara de tranzit sau sa fim destinatia finala spre care tanjeste orice investitor?

Planificare perpetua!

Suntem condamnati sa ne treaca oportunitatile pe la nas si sa le ratam, sa avem sanse sa evitam catastrofe si si sa reusim “la mustata” acest lucru, de cele mai multe ori cu emotii.
Nu voi face aici o analiza de ce si cum am ajuns in aceasta situatie. Vreau doar sa observ un lucru. Poti mulge o vaca cu succes atata timp cat e vie. Atata timp cat respira si mananca, fie si ciulini, exista o sansa sa obtii ceva lapte. Dar daca vaca moare, s-a terminat. Tot spectrul proprietatii asupra unei vaci moarte, devine egal cu zero. Sa stapanesti o mortaciune, nu te prea onoreaza si nu-ti tine de foame.
Privind istoric, tari importante in lume, vezi chiar si cazul Rusiei, au intrat in incapacitate de plata a datoriei externe…si au continuat sa existe ca state, ca natii. Nu conducatorii lor au suferit, nu clasa politica, nu bancherii, nu mega-corporatiile rusesti, ci populatia si companiile obisnuite, mici sau mijlocii.
In cazul acesta, o tara ca Romania, va putea sa existe ca stat, chiar daca deificitul bugetar nu mai poate fi finantat decat din exterior la dobanzi inrobitoare, chiar daca statul va impozita suplimentar populatia, afacerile si chiar si anumite categorii de producatori care de-abia isi castiga painea zilnica.
Avem oameni inteligenti in acceasta tara, dar masurile luate pana acum nu ne fac cinste. Nu pot sa suspectez clasa politica de rea-vointa, nu cred ca e cineva iresponsabil incat sa omoare vaca. Totusi, nu pot sa nu observ indecizia si balbaiala in (ne)luarea masurilor ce se impun.
Profesorul meu de fizica din liceu, ne pregatea pentru marea experienta a studentiei, cu planificarea glorioasa si aproape inexistenta a sesiunilor de examene. Povestioara era astfel: in general, studentii ar calcula pentru urmatoarea perioada pana la urmatoarea sesiune, numarul de saptamani, sa zicem 12, si impart numarul de pagini pe care le au cursurile sa zicem, 120 de pagini la fiecare obiect, la acest numar de saptamani, adica 10 pagini pe saptamana la un curs. Simplu! Usor de facut, fara probleme. Trece o luna deja, studentul nostru se tine doar de chefuri, mai avem doar 8 saptamani ramase si acelasi numar de 120 de pagini. Inca nu e grav, asta inseamna 15 pagini pe saptamana, e ok. Si iar, da-i chefuri si chiulangeala, pana cand tot calculand (facand strategii) si neinvatand nimic, studentul nostru ajunge sa trebuiasca sa invete 120 de pagini in 3 zile. Deja vorbim de lucruri care nu mai pot fi facute cum trebuie, e doar o “spoiala” in care doar incercam sa “scapam cu fata curata”. Cu cele 120 de pagini invatate in regim de urgenta in trei zile, doar Dumnezeu poate sa faca diferenta intre cei care trec examenul si cei care-l pica.
Cu cat numaram zilele pana la examen, facem strategii si nu vedem daca directia e cea buna, cu atat soarta noastra e la mana lui Dumnezeu.
E datoria liderului sa comunice directia corecta si si e obligatia managerilor sa transforme viziunea in realitate si obiective realizate. Daca insa lucrurile nu se fac la timp, drumul pana la solutie este mult mai anevoios si uneori imposibil de atins. Asa cum statul si corporatiile mari nu dispar sau sufera, ci populatia si firmele mici sunt cele care duc greul unei situatii de incapacitate de plata a unei tari, tot asa, intre state, cele mari sunt salvate iar cele mici pot fi lasate sa agonizeze pana la o revenire dificila care lasa invariabil sechele pe mai multi ani

Am avut o sansa, aceea de a ne reveni singuri, fiind pregatiti in momentul in care banii tipariti de Banca Central Europeana isi cauta o “parcare” care sa nu genereze inflatie. Momentan, nu numai ca nu suntem pregatiti, dar starea de acum nu este ceva ce pregateste transformarea in bine din ziua de maine.
La momentul in care scriu aceste randuri, reprezentantii FMI-ului nu au parasit inca Bucuresti-ul si sunt foarte rezervati in declaratii. Vad un semn rau in asta si sper ca ceea ce va concluziona aceata vizita sa nu fie de rau augur pentru restul anului.

Cine suntem noi?

Suntem condamnati de a trai periculos. Ne-am invatat poate asa, chiar si istoric vorbind, si asta incepe sa devina a doua noastra natura. Poate nici nu constientizam sau poate stim précis si nu ne pasa.
Privind in urma, putine lucruri am facut cum trebuie, ca natie, cel putin de 20 de ani incoace. Parca avem o teama psihologica a succesului, o lene balcanica ce ne impiedica sa ducem lucrurile pana la capat. Da, cred asta uitandu-ma cum ratam sansa dupa sansa, nefacand lucrurile la timpul lor si intorcand capul de parka nu ar fi propria noastra responsabilitate.
Am fost unul dintre cei care au sustinut ca mediul de afaceri urma sa-si revina. Mediul de afaceri, nu mediul social, ci IMM-urile care duc duc greul in tara asta, cu stress si boli ale asociatilor, poate si cu excese de tip SUV-uri, dar care in virtutea lacomiei sanatoase, imping tara inainte. Cred ca aceste companii si chiar si concernele mari din Romania, odata ce erau protejate, nu favorizate, ar fi adus intr-un orizont de timp mediu, incepand cu 2011. Masurile neluate isi arata acum coltii. Si isi vor arata multa vreme, din pacate. Sase luni de disciplina macroeconomica ar fi adus beneficii si mediului de afaceri si celui social. Masurile erau la indemana, dar nu are rost sa reiau tema acum. Ne aflam in aceasta situatie si nu in alta si aceasta situatie trebuie rezolvata.
Exista o povestioara fara suport real, dar cu talc. Se refera la o broasca si la apa fierbinte. Se spune ca daca se arunca o broasca intr-un vas cu apa fierbinte, socul termic ar face-o sa sara brusc din acea apa si sa se salveze. In schimb, daca tinem o broasca in apa rece si incepem sa incalzim apa treptat, broasca nu va sesiza usor diferenta si va ajunge sa fiarba de vie. Chiar fictiune fiind, o asemenea situatie ar trebui sa ofere putina reflectie, macar acum. Priviti inundatiile, o calamitate naturala, un soc brutal care schimba vieti sau chiar le ia cu totul. Eu un exemplu de “soc termic” in care oamenii constientizeaza pericolul imediat si brutal si actioneaza, fac ceva ca sa-si salveze viata, bunurile, sau ajuta pe cei afectati de un asemenea eveniment brutal. Oamenii se mobilizeaza, reactioneaza, sunt vii, instinctele intra in actiune. Pericolul este perceput direct, clar, imediat. Nu exista mijlocitori care sa le explice oamenilor realitatea. Realitatea e acolo si nu are nevoie de traducatori. La inundatii sau in general, la calamitati, am observat forta de coeziune a oamneilor si o viteza de reactie care ii scoate din cotidian.

Oare ceea ce ni se intampla azi nu este o calamitate? Oare nu este ceva la care majoritatea populatiei nu se astepta? Nu are oare efecte ce cuprind intreaga societate? Oare nu percepem pericolul? Aici nu ma refer la miscari de strada sau fapte antisociale, ci la un efort comun de a pune tara pe roate. Oare nu mai exista incredere? Vechiul sistem de dusmanire si cearta politica nu mai functioneaza. Politicienii se vor certa intre ei la nesfarsit, pentru ca asta este treaba lor, dar pana la urma, pe noi ceilalti cine ne salveaza?
Nu avem alta tara aceasta este singura, si chiar daca imigram, nu vom fi acasa decat tot aici. Nu va veni nimeni sa ne faca treaba noastra, iar de o va face cineva, ne va costa mult mai mult.
Consider ca vrajba si ura din societatea actuala sunt false si nu ce sa caute printre noi. E ca si cum doua organe ale aceluiasi corp s-ar certa intre ele si ar refuza sa mai functioneze. Este inacceptabil! Atata timp cat gandim prin prisma urii si a partizanatului politic, nu mai avem vreo sansa. Mai conteaza ce culoare politica au masurile care ne salveaza, atata timp cat ne salveaza?

Cupa Mondiala ofera un exemplu bun: meciurile creaza pasiuni pentru spectatori si pentru cei din tribune, drame, tragedii. Chiar si jucatorii plang pe teren. A doua zi insa, spectatorii se bucura inca sa sufera din cauza meciului, in schimb jucatorii se intorc la viata de dinante, de jucator de fotbal profesionist, aflat sub contract cu un club de fotbal, platit sa joace fotbal si nu piese de teatru.
Nu ne scapa nimeni, daca nu ne scapam singuri, ne scapam pe noi!

E adevarat ca nu am mai actualizat de mult blogul meu. Chiar si asa, nu am fost inactiv, lucruri s-au intamplat, opinii am avut si am si publicat prin reviste…..chair cu intarziere de luni de zile, postez in continuare aceste articole si asept opinii

Va vedeti zilnic in oglinda. Si aici nu ma refer doar la fata, cat mai ales la corp.
Gras sau slab, tanar sau batran, corpul uman (si cel al animalelor, bineinteles, dar acum vorbim de oameni) da o senzatie placuta atunci cand e in miscare. Cand va urmariti trasaturile fetei sau linia corpului, nu o faceti intr-un mod static, mai trageti de obraz,mai miscati un picior, mai incordati un biceps…..ceva miscare acolo. Eu, cel putin nu sunt interesat de o poza, cat mai ales de un film. Luam de-a gata si nu pretuim aceasta uzina a ce ne-a fost pusa la dispozitie in mod gratuit. Cat cunoastem din mecanismele corpului uman? Eu cunosc prea putin.
Avand in vedere ca scriu in primul rand pentru mine, imi adresez singur intrebarile care ma framanta pe mine (da, stiu, orgoliul urla: “eu”, “pe mine” etc). Cat ne preocupa sa stim?
Suntem interesati sa facem analogii sau preferam sa nu ne intereseze? E o coincidenta ca Pamantul, pe de-a intregul si corpul uman au aceeasi proportie covarsitoare de apa? E o anomalie ca inima lupta toata viata noastra sa salveze sangele de la coagulare prin nemiscare din cauza gravitatiei?
Poate sunt plictisitor, dar cand vorbim despre economie si legile ei, despre marketing si toti guru-sii care declama legi si postulate pentru ca fraieri ca noi sa le cumpere cartile, un orb ghideaza pe alt orb…..
Ridicam economia la rangul cel mai inalt din cauza banilor carre au devenit axul central al preocuparilor noastre.
Eu sunt de formatie economist dar nu pot sa nu rad cum analistii vorbesc pe nas despre fenomene economice pe care uneori nici macar nu le inteleg.
Putini sunt oamenii care inteleg CE SE INTAMPLA in Romania ca, fenomen economic. Unul dintre ei este Dinu Patriciu, dar el vorbeste doar foarte putin ca sa isi protejeze afacerile. Altul este Mugur Isarescu, dar nici el nu poate spune tot:
1) Pentru ca ceea ce pare o tendinta la un moment dat, daca este intarita, prin vorbele Guvernatorului BNR, devine o self-fulfilling profecy
2) Lupii tineri din domeniul analizei macro-economice s-ar grabi sa sara repede fie in tabara care confirma spusele Guvernatorului fie in tabara care il critica vehement
Asa ca, pentru a nu isca asemenea excese de orgoliu, si batalii fara finalitate, Guvernatorul tace. Sau, da ideile principale, dar asa, poporul nu intelege. Dar el vorbeste nu pentru popor ci pentru manuitorii de bani.
Economia este descrierea comportamentul meschin al oamenilor in avantul de a-si satisface, uneori cu orice pret, nevoile. Dar nevoile, sunt ele reale sau nu? Cum de poate trai un om cu 1,000 Euro pe luna in perioade de avant economic si cu 300 Euro in perioade de recesiune (exceptand rate si leasinguri, evident)? Si traieste, slava Domnului….nevoile sunt dictate de minte, banii si legile sunt elementele care limiteaza expansiunea mintii pana la exacerbarea totala a orgoliului? Cati dintre oameni sunt buni cu adevarat si cati se prefac doar din teama de oprobriul public?
Stiu, scriu mult, dar daca mai putin nu se poate?